Thursday, April 7, 2011
Ceremonia de transmitere a unui autovehicul de teren şi a şase seturi de echipament pentru sporirea capacităţilor Serviciului Grăniceri în cadrul Programului Regional de Protecţie
Astăzi, 7 aprilie, Serviciului Grăniceri i-a fost transmis un autovehicul de teren Hyundai Tucson II, şase seturi de calculatoare, imprimante color multifuncţionale, camere foto şi video şi 5 laptopuri performante în valoare totală de circa 500 000 MDL, de către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR).
La ceremonie au fost prezenţi Roman Revenco, Directorul Direcţiei Generale Asigurare, Serviciul Grăniceri; Peter Kessler, reprezentantul ICNUR în Republica Moldova, precum şi alţi reprezentanţi din ambele instituţii.
Procurarea şi transmiterea autovehiculului şi a echipamentului de calcul Serviciului Grăniceri are loc în cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană (UE) şi implementat de ICNUR întitulat “Programul Regional de Protecţie (RPP)” ce include activităţi în Belarus, Moldova şi Ucraina.
Proiectul a fost lansat pe 1 aprilie 2009 iar prima fază a acestuia se va finisa în septembrie 2011, cu un buget pentru Moldova de 400 000 EUR. Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la asigurarea faptului că solicitanţii de azil şi refugiaţii beneficiază de protecţie şi asistenţă în conformitate cu standardele internaţionale, în procesul gestionării fluxurilor migraţionale complexe. Proiectul tinde să asigure ca cele trei ţări să permită accesul tuturor persoanelor ce necesită protecţie internaţională, iar procedura de determinare a statutului de refugiat să fie corectă şi eficientă.
În acest context, echipamentul urmează a fi folosit de către colaboratorii Serviciului Grăniceri la Punctele Internaţionale de Trecere “Chişinău Aeroport”, “Leuşeni”, “Palanca”, “Criva”, “Sculeni”, şi “Giurgiuleşti” în procesul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu ce ţin de solicitările de azil depuse la frontieră, în strictă conformitate cu legislaţia naţională din domeniul azilului şi principiile internaţionale de protecţie a drepturilor omului.
Mai mult, în cadrul aceluiaşi proiect, în aceste locaţii au fost renovate sau sunt în curs de renovare şi mobilare încăperi speciale pentru intervievarea şi întreţinerea temporară a solicitanţilor de azil pînă la transferul către Biroul Migraţie şi Azil al MAI.
“Cooperarea la cel mai înalt nivel, deschiderea şi transparenţa arătată de către Serviciul Grăniceri în implementarea acestui program reprezintă un model pentru Organizaţiile Naţiunilor Unite”, a menţionat Peter Kessler.
Totodată, conducerea şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa UE, şi în special Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, întru sprijinul acordat în cadrul acestui proiect şi pentru buna cooperare între instuituţii în domeniul asigurării dreptului omului.
De menţionat că, Serviciul Grăniceri este susţinut de către ICNUR în domeniul gestionării frontierei, migraţiei şi azilului cu scopul facilitării cooperării şi îmbunătăţirii procedurii de transfer a cererilor de azil şi a solicitanţilor de azil către autoritatea centrală responsabilă de determinarea statutului de refugiat.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment