Thursday, June 7, 2012

Acord privind restabilirea temporară a controalelor la frontierele naţionale ale statelor din Schengen, spre dezamăgirea CE


Statele membre ale Spaţiului Schengen au convenit joi, la Luxemburg, asupra posibilităţii de a restabili, temporar, controalele la frontierele interne în caz de presiune migratorie incontrolabilă asupra uneia din frontierele lor externe, a anunţat preşedinţia daneză a UE, relatează AFP.Acordul a fost obţinut în unanimitate de miniştrii de interne din UE, a precizat preşedinţia daneză. Înţelegerea a fost confirmată pentru AFP de o sursă diplomatică germană. 

Comisarul pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom, care s-a opus compromisului înaintat de danezi miniştrilor, s-a declarat, într-un mesaj pe contul său de Twitter, 'decepţionată de lipsa de ambiţie europeană' a miniştrilor de interne din UE. 


Textul acordului, din care AFP a obţinut o copie, prevede posibilitatea pentru statele membre Schengen să introducă din nou controale la frontierele lor naţionale 'pentru o perioadă de şase luni care poate fi prelungită timp de alte şase luni' în cazul în care 'controlul asupra unei frontiere externe a Spaţiului (Schengen) nu mai este asigurat din cauza unor circumstanţe excepţionale'. 


Este vorba 'de o măsură extremă, a cărei aplicare este supusă unor condiţii extrem de stricte', au insistat liderii francez şi german, care au cerut această prevedere. 


Statele au deja posibilitatea să restabilească temporar controale la frontierele lor naţionale din motive de securitate sau legate de ordinea publică. Polonia va face acest lucru pentru Campionatul European de fotbal din această vară. 


Însă nu era prevăzut nimic în cazul presiunilor migratorii incontrolabile care determină incapacitatea de a controla o frontieră externă a Spaţiului Schengen, aşa cum este cazul în prezent la graniţa Greciei cu Turcia.

preluat de pe www.agerpres.ro

No comments: