Tuesday, June 5, 2012

Drumurile vieţii


Colonelul în rezervă Safronie Calancea a consacrat mai bine de 50  ani profesiei de grănicer. Numele lui nu necesită lungi prezentări printre foştii şi actualii colaboratori ai  instituţiei noastre. Întotdeauna îmi amintesc de el ca de un bărbat plăcut de la prima vedere, cu o ţinută militară impecabilă, inepuizabil, un şef-prieten gata oricînd să ofere fiecăruia sfatul şi sprijinul solicitat. Sunt mîndră  că am cunoscut asemenea oameni şi că au făcut parte din viaţa mea. În timpul liber îi plăcea să discute cu noi, era foarte  pasionat de literatură, iar timpul prefera să-l petreacă în mişcare. În masa lui de lucru  păstra cele mai dragi fotografii de familie, inclusiv cea împreună cu feciorul Alexandru, care i-a urmat calea şi în prezent este locotenent-colonel – una dintre cele mai mari recompense şi o mîndrie pentru domnul Safronie Calancea.
Mulţi dintre acei care îl cunosc încearcă să-i compare biografia cu istoria grănicerilor. Într-adevăr sub un aspect sau altul domnului S.Calancea îi revine un loc meritoriu în istoria Serviciului Grăniceri al Republicii Moldova, unde a activat cu eforturi titanice, fiind un adevărat etalon de devotement în muncă, un exemplu de dăruire de sine. Deşi e modest de felul său, adeseori afirma că  totul ce a făcut  e din dragoste de serviciu şi oameni, fiind mîndru că este de folos societăţii.
Istoria vieţii lui am cunoscut-o chiar din spusele lui, atunci cînd apelam la dumnealui după un sfat, el deseori  începea a depăna firul amintirilor sale.

Copilăria a trăit-o în satul Căplani, r-ul Ştefan Vodă, cu acel soare sudic, lumina căruia a păstrat-o în suflet cu sine, oriunde nu l-a purtat mai apoi destinul. Ele aruncă o lumină deosebit de caldă asupra unei vieţi de om, dedicată totalmente slujirii cu dăruire de sine ţării.
Toate îşi au începutul de la pragul casei părinteşti, apoi de la acel drum lung, de 20 kilometri pe care îl parcurgea de două ori în săptămînă pe jos, pe vînt sau ploaie, pe arşiţă sau ninsoare la şcoala din satul Tudora, unde şi-a pus temelia cunoştinţelor sale. De mic a avut o dragoste nesecată de carte, de aceea de fiecare dată cînd îşi amintea de acel drum spre şcoală, îl asocia în sufletul lui cu o cale spre lumină, spre viitor. După absolvirea şcolii medii a fost încorporat în Armata Sovietică. Ideea de a-şi alege profesia de grănicer  îşi are începutul anume în acele îndepărtate vremuri, la pichetul Detaşamentului de grăniceri din or. Grodno, Bielorusia, unde a servit Patriei timp de trei ani. Ulterior cu   multă inspiraţie a urmat studiile la Şcoala militară superioară de grăniceri din Alma-Ata.
Deseori iarna îl puteam surprinde în biroul de lucru privind la geam albul imaculat al zăpezilor, care îl transpuneau imaginar pe insulele Curile, la cea mai îndepărtată frontieră a marii ţări, la straja căreia s-a aflat aproape şapte ani. Pe chipul lui aluneca o umbră de îngîndurare şi în asemenea clipe se întîmpla să ne povestească nouă, tinerilor colaboratori, aflaţi în preajmă, crîmpeie interesante, specifice serviciului militar în condiţiile dure climaterice ale ţinutului de la Răsăritul Îndepărtat, incomparabile cu cele de la sudul ţării. Nu odată ne povestea despre insulele Matua, apoi Bereng cu eternele zăpezi. Îşi satisfăcea serviciul acolo, departe de lume, familia fiindu-i alături. Pe aceste insule înzăpezite obţineau prin topirea omătului apă pentru toate necesităţile. Se aflau acolo de parcă într-o altă lume, cît de mult aşteptau să audă vuietul de motor al avionului, apariţia lui odată în patru luni de asupra sectorului de frontieră. Fiind imposibilă aterizarea, de la bord li se aruncau în aer poşta, pachetele de merinde, medicamente şi alte bunuri necesare. El nu plana mult timp în acea zonă, însă parcă stabilea o punte de legătură dintre ei şi  altă lume... Căutau pachetele prin zăpada adîncă, le desfăceau cu înfrigurare în primul rînd pe acele cu ştampilă poştală şi nutreau o bucurie imensă, cînd primeau veşti bune de acasă... Cu un zîmbet nostalgic pe  faţă ne mărturisea, că se întîmpla, că în luna august, cînd zăpezile porneau a se topi, găseau felicitările de Anul Nou rătăcite în ele.
Condiţiile anevoioase nu l-au înfrînt, n-au diminuat interesul şi vocaţia dumnealui  pentru arta militară, specialitatea profesată, dar, dimpotrivă, l-au călit spiritual şi au contribuit la fortificarea calităţilor indispensabile unui grănicer în activitatea de serviciu. Responsabilitatea faţă de hotarele ţării a devenit o constantă, mai bine-zis cauza vieţii sale.

Fiecare dintre noi, care a avut ocazia de a-l cunoaşte pe domnul Safronie Calancea, poate să afirme că natura l-a înzestrat pe acest om din plin cu harul militar, însă cu insistenţa, hărnicia şi asiduitatea proprie dumnealui a aspirat spre noi înălţimi pe plan profesional şi a reuşit, cu certitudine, să le cucerească. Toată viaţa a fost prins în caruselul obligaţiilor profesionale şi al ambiţiei de a reuşi în carieră. De aceea cel mai important lucru pentru domnul S.Calancea a fost  să-şi facă bine meseria, indiferent de locul de muncă. A urcat tot mai sus pe treptele ierarhice de la locţiitor de şef al pichetului pînă la locţiitor de  comandant al Trupelor de Grăniceri din Moldova. Oriunde nu s-a aflat, Detaşamentele de grăniceri din Cernăuţi,   Petropavlovsk-Kamciatsk, Usti-Kamciatsk, Kiev, Chişinău  ş.a., pretutindeni a sfinţit locul, în orice funcţie  n-ar fi activat.
Revenind pe drumurile vieţii la baştină în anul 1973 îşi continuă cariera militară în Detaşamentul de grăniceri nr.22. Aici a participat la crearea comenduirilor de grăniceri  Cahul şi Costeşti, a   condus grupul de construcţie al instalaţiilor şi barajelor de geniu la frontiera de  stat. Pe  data de 12  octombrie  1974, la   Chişinău a avut loc prima paradă militară, la  care a debutat în calitate de  participant. Această  experienţă şi-a găsit ecoul pînă nu demult, participînd la organizarea şi altor parade.

Valoroasa experienţă în stabilirea supravegherii hotarelor, acumulată timp de o jumătatate de secol, a fost binevenită şi în anul 2001, cînd Serviciului Grăniceri i-a revenit oficial misiunea de control şi supraveghere a frontierei cu Ucraina. Colonelul S.Calancea alături de tinerii colaboratori era anume acolo, unde era necesară prezenţa  dumnealui, care îi făcea pe ei mai siguri în propriile forţe. În condiţii de cîmp, s-a aflat luni de zile, pentru a organiza serviciul la sectorul de frontieră moldo-ucrainean.

Sfatul şi opinia acestui om întotdeauna erau apreciate de noi, colegii lui de serviciu. Avea multă răbdare şi putere de a asculta oamenii şi, nu în ultimul rînd, de a-i auzi. Îndrumările dumnealui pe mulţi dintre noi ne-au făcut mai siguri şi mai încrezuţi.
            Merituoasa activitate  profesională, bogata experienţă acumulată, stilul lui de lucru au fost remarcate în repetate rînduri.  Astfel deţine peste treisprezece medalii, inclusiv ordinul „Gloria Muncii” şi medalia  „Meritul civic” ale  Republicii Moldova.
            Mulţi dintre noi, care au activat alături de domnul colonel Safronie Calancea, pot fi mîndri că l-au avut că dascăl şi îndrumător.


P.S.Un semicentenar de viaţă dăruit slujirii hotarelor ţării constituie un indice  semnificativ. Contribuţia personală a domnului Safronie Calancea la consolidarea pazei frontierei de stat a Republicii Moldova este ponderabilă. Nu există subdiviziune de frontieră, unde nu şi-ar fi lăsat amprenta benefică prezenţa dumnealui în multiplele deplasări de serviciu. Înaintarea exigenţelor sporite în procesul inspectării ei în ambianţă cu împărtăşirea darnică a experienţei avansate se fructifica în rezultate concrete.
În acest context vrem să aducem sincere mulţumiri domnului Safronie Calancea, care prin merituoasele calităţi este un etalon al unui colaborator neostenit şi devotat serviciului său, un model de profesionalism şi verticalitate, un model de inteligenţă şi de rezistenţă.

Articolul a fost oferit cu amabilitate de D-na Mariana Arlet.
Imagini din arhiva Serviciului Grăniceri și arhiva personală a D-lui colonel în rezervă Safronie Calancea


2 comments:

Grigorii said...

Aveti perfecta dreptate!
Cred ca in baza unei biografii ca acestea poate fi editata o carte cu recomandari de genul cum ar trebui sa se comporte in viata si la serviciu un OFITER al Serviciului Graniceri in sensul mare a cuvintului!
Cred ca o carte ar fi putin ca sa fie reflectate toate perepetiile si cumpenele prin care a trecut acest OM.
Si nu in ultimul rind trebuie sa pretuim oamenii adevarati si onesti kind aceasta le poate aduce o caldura si satisfacere spirituala, dar sa nu fie comemorat ca un TRECUT!

Rosian Vasiloi said...

Ai perfecta dreptate Grigorii. Cu parere de rau la moment de unele persoane Veteranii nostri sunt dati uitarii, isi aduc aminte numai in scop de piar. Crede-ma nu nu toti Ofiterii au aceasta atitudine fata de ei. Pentru mine D-l colonel Safronie Calancea este un Ofiter cu litera mare, cel de la care am invatat foarte mult, cel care a contribuit la formarea mea ca Ofiter, si singur cunosti acest lucru. Eu personal in continuare voi contribui la ceea ce nu o fac altii - sa beneficiam de experienta enorma a veteranilor nostri pentru a transmite adevaratele volori si traditii a Serviciului Graniceri tinerei generatii. Mai este o vorba la noi la Graniceri - Nu este o notiune de fost Granicer!