Trăim vremuri destul de imprevizibile, pentru că ele, iată, ne împrăştie prin toate colţurile lumii. Umplem lumea, căutând a ne vedea cât mai avuţi. Cunoaştem alte graiuri, alte porturi şi obiceiuri. Deseori de-a lungul anilor, destinul ne face casă departe de baştină, dăruindu-ne şi pe acolo fericire şi prieteni. Dar satul în care ne-am născut, casa părintească în care am crescut rămîne cu noi până în ultima clipă a vieţii ca o icoană: cu oameni cumsecade, cu peisaje de neuitat, cu miresme irepetabile.
Eu, după atîta amar de vreme, simt uneori atât de viu aroma unei felii de pîine! Coc singură ori o cumpăr, dar totuna nu mai pot afla gustul şi aroma pâinii coaptă de mama mea. Caut în florile din grădina mea şi la florărie, cât şi din scuarurile din orăşel, mirosul crăiţelor, dumitriţelor, busuiocului de altădată, de acolo, din copilăria mea, dar nu-l mai pot găsi.Mi se face dor de casa mare a mămucăi Anica, de căsuţa noastră cu cerdac şi răstignire la poartă, cea, din centrul satului şi atunci nu mai pot rezista: simt că mă cheamă dorul de satul meu Văratic – vatra străbună din raionul Rîşcani.Și eu, una din fiicele acestei vetre străbune, aflată de atâţia ani departe de ea, cum să nu-i trimit din inimă această sfântă mărturisire?! Am copilărit în ea fericiţi toţi cei şapte copii ai Nataliei şi Ionică Şalaru. La vremea noastră ne-am luat zborul din casa părintească, făcându-ne datoria faţă de lume şi ţară acolo unde ne-a hărăzit destinul.Satule drag, în toţi aceşti ani, eu, de când am plecat am fost mereu cu gîndul la tine, în clipele cele mai grele, de la amintirea locurilor sfinte îmi făceam aripi şi le treceam pe toate cu bine. Am dorit mereu prosperarea vetrei străbune, m-am bucurat pentru tot ce s-a făcut bine pentru Văratic, şi am plâns şi am îndurat pentru câte s-au petrecut în ultimii ani. Oamenii în floarea vârstei pleacă la munci prin alte părţi, tinerii nu au condiţii pentru a se afirma. Triste vremuri, dar ramân cu speranţa spre mai bine.Vin sa-ţi mărturisesc, satule drag, că din 1959 şi până în clipa de azi am înregistrat toate comorile creaţiei populare de la bătrînii satului, dar şi mostre de materiale ale artei populare, date inedite despre trecutul acestei aşezări. Am studiat diversă informaţie din surse ştiinţifice cu privire la istoria Văraticului şi am rămas ca în faţa unei minuni. În împrejurimile satului s-au descoperit urme ale existenţei umane, începând cu paleoliticul timpuriu – acestea fiind atestate la Holm şi peştera Căsoaia cu apă din canionul de pe Ciuhureţ – locuri sfinte, da, cu părere de rău, neapărate în ultimii ani şi tot mai mult nimicite. Mai ales peştera de la Căsoaia cu apă, că tot mai aproape vine cu exploziile ei cariera de piatră dinspre Şaptebani. Vom nimici trecutul de milenii şi ne vom trezi cu un prezent handicapat, iar viitoru – un pustiu imens spiritual şi material. Generaţiile de azi nu cunosc trecutul acestor locuri de legendă, iar mâine nici urmele materiale nu vor mai fi!Că eu, ori de cîte ori, privind Holmul, răcorindu-mi picioarele, vara, în apele Ciuhureţului de la cascadele Pletel Fecioarei de lângă Căsoaia cu apă – parcă-mi coboară în suflet o taină a mulilor demult apuse – dovezi ale culturii Cucuteni-Tripolie. Şi inima îmi tresaltă într-un freamăt plin de magie ce mă face neam cu oamenii din preistorie ce au vieţuit pe aceste locuri. Alergam, verile cu ai mei trei copii şi acum cu nepoţeii de mână prin toate locurile copilăriei mele: să memoreze şi ei unde se află Holmul, Stânca lui Chiperi, Odaia, Stânca lui Nică, Stânca lui Matei, Stânca Focăi, Stânca lui Damiriuc, Stâncile lui Motelică, Stânca Dragostei, Ţiglăul, Valea Adâncă, Vărăria, Movila Ditinei, iazurile din Hârtoape, Dumbrava de pe Costişa Soarelui, - toate aceste comori ale Văraticului, să nu le uite niciodată. Să trăieşti vatră străbună! Când o fi şi eu să plec în veşnicie, cu dor de casa părintească şi de vatra ta, satule drag mă voi stinge!
De Lidia Vasiloi-Şalaru (februarie, 2008)
No comments:
Post a Comment